Singuratate


          Ne dam seama, când avem curajul sa privim lucrurile în fata, ca suntem niste fiinte îngrozitor de singure si izolate. În urma acestei constatari lucide, mai mult sau mai putin constiente, încercam sa fugim, sa scapam fiindca nu stim ce anume s-ar putea ascunde dincolo sau în spatele acestei singuratati. Înspaimântati, cautam sa ne refugiem în diverse activitati, distractii religioase sau de alta natura. Pentru cine vrea sa vada acest fenomen în sine, lucrurile sunt destul de evidente. Ne izolam prin activitatile noastre zilnice, prin atitudinea si modul nostru de gândire; în ciuda legaturilor foarte strânse pe care le putem avea cu cineva, ne gândim, de fapt, mereu numai la noi însine. De aici - o izolare si o singuratate sporite, o dependenta totala fata de obiectele din jur si o multime de necazuri si suferinte. Nu stiu daca dvs. va dati seama de aceste lucruri. Poate ca vom întelege aceasta izolare singuratate, dependenta si suferinta acum, discutând împreuna sub acest cort. E o stare mereu prezenta în fiecare dintre noi. E usor de constatat chiar si pentru cei mai putin patrunzatori, ca toate activitatile noastre sunt centrate pe propria noastra persoana. Suntem mereu obsedati de noi însine: ne preocupa sanatatea noastra, faptul ca trebuie sa ne facem exercitiile ori ca trebuie sa ne schimbam; vrem o slujba mai banoasa, relatiile cu oamenii mai multumitoare. "Eu vreau sa ating iluminarea"; 'Trebuie sa fac ceva cu viata  mea" -numai "eu", "viata mea", grijile si problemele mele. Aceasta preocupare de noi însine e prezenta în fiecare clipa; suntem devotati, trup si suflet, propriei noastre persoane. E un lucru evident. Fie ca mergem la birou sau la uzina, fie ca realizam o munca sociala proclamându-ne grija pentru bunastarea întregii lumi, de fapt, tot preocuparea fata de noi însine e cea care ne mobilizeaza; "eul" are întotdeauna prioritate. Dar aceasta preocupare zilnica de propria noastra persoana în raporturile cu ceilalti, aduce cu sine izolarea. Fapt iarasi foarte evident! Si daca scrutam mai adânc problema, descoperim ca aceasta izolare produce ca efect imediat un sentiment de singuratate interioara, de ruptura, fara nici o legatura reala cu nimeni si nimic. Poti sa te afli într-o multime de oameni sau împreuna cu un prieten - acest sentiment al ruperii de toti si de toate persista, mai mult, se adânceste. Nu stiu daca l-ati remarcat sau daca, dimpotriva, nu l-ati cunoscut pâna acum. Când luam seama de aceasta singuratate încercam sa fugim de ea. Cum? prin diferite forme de divertisment, prin meditatie s. a. m. d.


          Sigur, toate acestea arata faptul ca spiritul, superficial sau profund, se vede privat de orice raport real retragandu-se asupra lui însusi. Relatiile umane sunt lucrul cel mai important din viata; daca nu esti în relatii bune cu o singura persoana, nu poti fi nici cu celelalte, îti închipui ca nu poti avea relatii bune decât cu persoana cutare sau cutare, dar aceste relatii nu trec dincolo de nivelul declaratiilor verbale si sunt, prin urmare, iluzorii. Dar daca la un moment dat întelegi ca relatiile dintre doi oameni sunt identice cu relatiile între toti oamenii, atunci izolarea, singuratatea, capata o cu totul alta semnificatie. Ce sunt deci relatiile umane? Vrem sa vedem de ce oamenii sunt atât de singuri, disperat de singuri. Traind fara iubire, dar însetati de ea, ei se împutineaza fizic si psihic si sfârsesc în nevroza. De fapt, majoritatea oamenilor sunt nevrotici, mai mult sau mai putin dezechilibrati, sclavi ai câte unei obsesii. Si daca priviti acest lucru mai atent, pare ca el decurge din lipsa totala de relatii adevarate. Asadar, înainte de a întelege cum putem scapa de singuratate si suferinta, de durerea si angoasa existentei umane, trebuie sa aprofundam chestiunea relatiilor între oameni, ce înseamna sa te afli în contact cu cineva. Suntem noi oare în contact unii cu altii? Gândirea afirma ca da, dar, de fapt, e posibil sa minta - caci a fi în contact cu cineva nu înseamna doar sa ai relatii intime ori sexuale cu acea persoana. Din cauza ca nu înteleg în profunzimea ei natura relatiilor "sociale", oamenii sunt cuprinsi de tristete si confuzie, încep sa se framânte. Accepta anumite credinte, fac gesturi de caritate, dar totul ramâne fara nici o valoare atâta timp cât între ei nu exista raporturi lipsite de orice umbra de conflict. E posibil? Dvs. si cu mine, de pilda, suntem într-o relatie adevarata? S-ar putea ca între noi sa existe raporturi excelente fiindca eu oricum voi pleca în curând si atunci aceste raporturi vor lua sfârsit. E posibila, asadar, o relatie adevarata, reala între doi oameni care se preocupa, fiecare în parte, de persoana lui? Atunci când fiecare îsi vede numai propriile ambitii, nevoi, propria lui înfruntare cu lumea si restul absurditatilor meschine care formeaza însasi viata? Un om prins într-o asemenea plasa ar putea sa mai aiba relatii adevarate cu un altul? Va rog, urmariti-ma cu atentie! E posibila o relatie realmente adevarata între un barbat si o femeie, daca el este catolic si ea protestanta ori daca el este budist si ea hindusa?

          Deci ce întelegem prin relatii umane? Mie mi se pare ca acesta este unul dintre lucrurile cele mai importante în viata, pentru ca viata este facuta din relatii. Unde nu sunt relatii, nu exista nici viata, sau atunci viata devine o suita de conflicte care sfârsesc în divort, singuratate - care aduce cu sine o multime de framântari, de anxietati si tot felul de alte necazuri. Le cunoasteti cu totii foarte bine. Pe de alta parte, putem vedea cu ochii nostri cât de pline de viata sunt relatiile adevarate între oameni si cât de putini sunt aceia care au reusit sa distruga zidul despartitor dintre ei si semenii lor. Pentru a frânge aceasta bariera cu tot ce implica ea - si nu este vorba doar de o bariera fizica - trebuie sa adâncim problema actiunii, a faptuirii. Ce este actiunea? Nu luam în discutie actiunea trecuta sau viitoare, ci actiunea imediata. Actiunea noastra este rezultatul unei concluzii la care am ajuns în prealabil si se împlineste conform acestei concluzii; ori se poate întemeia pe o anumita credinta si atunci urmeaza credinta respectiva. Când pleaca de la credinta anterioara, actiunea se va desfasura conform datelor acestei experiente, a cunoasterii acumulate. O astfel de actiune se întemeiaza pe trecut, iar relatiile noastre se înscriu numai în trecut, ignorând pur si simplu prezentul. Daca, de pilda, eu am avut cu cineva o relatie oarecare - si aceasta relatie înseamna, evi­dent, actiune - timp de câteva zile, saptamâni sau de câtiva ani, mi-am construit deja o imagine a persoanei respective si atunci voi reactiona conform acestei im­agini iar persoana respectiva va reactiona conform imaginii pe care si-a facut-o la rându-i despre mine; asadar, pâna la urma, relatia nu este între noi doi, ci între imaginile noastre. Va rog, analizati-va spiritul, analizati-va propria atitudine în relatiile cu ceilalti si veti descoperi foarte repede cât de adevarate sunt cuvintele mele. Toate relatiile noastre sunt întemeiate pe imagini - cum asadar sa existe raporturile reale, adevarate cu ceilalti daca nu ne leaga decât niste imagini?! Ceea ce mi-as dori eu ar fi niste relatii lipsite de orice conflict, în care nimeni sa nu se foloseasca de nimeni, sa nu exploateze pe nimeni, nici sexual, nici pentru propria placere, bucurându-se doar de o trecatoare companie. E foarte limpede ca un conflict interior distruge orice relatie adevarata - asadar trebuie sa-1 rezolv în esenta lui, iar nu marginal. Nu pot sa rezolv conflictul decât prin întelegerea actiunii mele în viata de zi cu zi, nu numai în cadrul unor relatii. Vreau sa-mi dau seama daca toate activitatile mele tind sa ma izoleze, adica sa ridice un zid de netrecut în jurul meu; zid care înseamna, în ultima instanta, grija egoista de mine însumi, de viitorul meu, de fericirea mea, de sanatatea mea, de Dumnezeul si credinta mea, de succesele sau insuccesele mele. Ma urmariti? Sau credeti ca raporturile umane nu au nimic de a face cu "eul" meu, cu egoismul meu? Eu sunt un centru ale carui activitati se axeaza exclusiv pe fericirea mea, pe satisfactiile si gloria mea, activitati care, în mod obligatoriu, tind sa ma izoleze. Si unde apare izolarea, apare si atasamentul fata de ceva, dependenta; daca atasamentele mele sunt impregnate de incertitudine sau dependenta, încep sa sufar si ca urmare, sa ma izolez total de ceilalti oameni. Realmente asa stau lucrurile - nu fac teorii, nu spun povesti. De-a lungul anilor mi-am construit un set de imagini despre mine însumi si despre cei din jur. M-am întarit prin activitatile, credintele mele s. a. m. d. Prima întrebare este, deci, urmatoarea: cum sa scap de aceste imagini? De imaginea Dumnezeului în care cred, de toate conditionarile mele, imagini care înseamna pentru mine cautarea celebritatii si a iluminarii (care, în fond, e acelasi lucru!), obligatia de a ma implini în ceva, ca sa nu ajung un ratat. Am creat, vai, o multime de imagini despre mine însumi si despre ceilalti. Cum voi scapa de ele? Pot sa darâm aceasta structura de imagini printr-un proces analitic? Evident ca nu. Atunci ce-i de facut? E o problema foarte importanta pe care trebuie s-o rezolv acum, iar nu s-o amân pe altadata. Daca n-o rezolv astazi ma va tulbura si mai tare; mintea mea are nevoie de ordine ca sa functioneze bine, sanatos, normal, sa nu ajunga la nevroza. Acum trebuie sa-mi pun ordine în viata, în mine, chiar în cursul acestei zile, altfel voi cadea prada framântarilor, cosmarurilor de tot felul si mâine nu voi mai fi în stare de nimic. Trebuie asadar sa rezolv cât mai repede aceasta problema. Cum sa fac deci sa înceteze crearea imaginilor? Mai întâi, desigur, având grija sa nu-mi creez o super-imagine. Am în cap o multime de imagini si, neputându-ma elibera de ele, inventez, din nenorocire, o super-imagine -sinele superior, atman sau un agent exterior, spiritual, ca de pilda "Marele Frate" din lumea comunista. Trebuie asadar sa pun capat o data pentru totdeauna tuturor imaginilor pe care le-am creat, dar fara a-mi crea una superioara, mai nobila, într-un fel. Vedem asadar ca în clipa în care ne sprijinim fie macar si pe o singura imagine, orice posibilitate de a avea relatii adevarate cu ceilalti dispare, deoarece imaginile separa, divizeaza si acolo unde exista separatie exista în mod obligatoriu si conflict, nu numai la nivelul natiunilor, ci si la cel al indivizilor. Pâna aici e, cred, destul de limpede. Deci, cum ma pot debarasa de toate imaginile pe care le-am acumulat în asa fel încât spiritul meu sa fie complet liber, proaspat, întinerit, capabil sa observe orice segment al vietii cu un alt ochi, transfigurat?

          Mai întâi trebuie sa descopar (dar fara a face apel la analize simandicoase!) cum se nasc imaginile? Altfel spus, trebuie sa învat sa observ. Observatia se întemeiaza pe analiza? Observ, deci vad - este oare acest act rezultatul vreunei analize, al vreunui exer­citiu care se deruleaza într-un interval de timp? Sau e un act întâmplat în afara timpului? Dintotdeauna omul a încercat sa mearga dincolo de timp prin diferite mijloace si procedee, iar tentativele lui au sfârsit mereu cu câte un esec. Presimtind, poate, ca nu este în stare sa se debaraseze de toata aceasta multime de imagini, el si-a creat o super-imagine devenind astfel sclavul propriei sale creatii. Nu poate fi, deci, liber niciodata fiindca aceasta super-imagine - sufletul, sinele superior, statul sau mai stiu eu ce - e tocmai opusul libertatii; e pur si simplu o imagine în plus.  Prin urmare e o problema vitala pentru mine sa pun capat imaginilor. Numai si numai atunci voi putea întretine raporturi juste cu ceilalti; dar ne întrebam daca e posibil sa punem capat tuturor imaginilor dintr-o data, iar nu în timp, descotorosindu-ne pe rând de ele, lucru care, pâna la urma, n-ar duce la nimic. Trebuie sa descopar daca sunt în stare sa distrug acest mecanism al spiritului de creare a imaginilor si în acelasi timp, sa ma întreb ce înseamna "a fi lucid". Pentru ca asta îmi va îngadui sa rezolv problema si sa pun capat tuturor imaginilor, intr-un cuvânt, sa-mi dobândesc libertatea. Caci unde exista libertate exista si posibilitatea de a avea relatii juste cu cineva, relatii lipsite de orice forma conflictuala Ce este asadar luciditatea? Ea presupune o atentie lipsita de orice forma de alegere. Nu mai pot alege o imagine preferata în detrimentul alteia; pentru ca atunci n-as mai ajunge la nici un capat. Trebuie sa descopar ce este luciditatea - o stare în care nu mai exista alegere, ci numai pura observatie, viziunea pura. Asadar, ce înseamna "a vedea"? Cum privesc eu un copac, un munte, un deal, luna, o apa curgatoare? pe obicei nu ma reduc la simpla si pura vizualizare, în mintea mea exista deja o imagine constituita a copacului, a norului, a râului respectiv. Acest râu mai are si un nume al sau, susura într-un anume fel, clipoceste într-un mod placut sau neplacut. Mereu observ, iau seama de lucrurile din jur în functie de niste preferinte sau aversiuni, comparându-le unele cu altele. Dar nu e posibil sa observ si sa ascult acest râu fara sa fac o alegere, în afara oricarui atasament, oricarei împotriviri interioare sau conceptualizari? Faceti, va rog, acest lucru, acum, în timpul discutiei noastre, ca exercitiu de dimineata! Sunt în stare sa ascult susurul acestui râu fara nici o intruziune din trecut? Sunt în stare sa observ toate aceste lucruri diferite unele de altele, fara sa aleg între ele? Adica fara sa condamn pe vreunul si fara sa ma atasez de altul, sa le contemplu numai, si atât? Nu sunt în stare, nu-i asa? De ce? Pentru ca mintea mea e atât de obisnuita cu prejudecatile si preferintele ei? Pentru ca e lenesa si nu dispune de energia necesara? Sau poate fiindca mintea mea nu vrea sa scape cu adevarat de imagini si se cramponeaza, în secret, de una anume? Asta înseamna ca, de fapt, spiritul refuza sa vada ca orice existenta este relatie si ca atunci când între relatii intervin conflicte, viata devine un cosmar din care se nasc singuratatea si confuzia. Oare spiritul îsi da seama în mod direct, iar nu conceptual, de acest adevar, anume ca acolo unde sunt conflicte, relatiile autentice nu sunt posibile? Cum putem scapa de imaginile pe care ni le-am format? Mai întâi trebuie sa descoperim cum s-au format ele; care este deci mecanismul crearii lor. Dar acest lucru nu se poate vedea din moment ce noi vorbim tot timpul, discutam doar, inutil, din moment ce exista violenta de limbaj, brutalitate în exprimare; daca nu suntem profund atenti la clipa de fata, atunci mecanismul de constructie a imaginilor începe sa se miste; altfel spus, când spiritul nu este profund atent în chiar momentul actiunii pe care dorim s-o savârsim, mecanismul creator de imagini functioneaza dupa bunul sau plac. Când cineva, de pilda,îmi spune ceva placut sau neplacut si daca, atunci când persoana respectiva îmi vorbeste, eu nu catadixesc sa-i acord vreo atentie, imediat se declanseaza mecanismul, în schimb, daca sunt atent si lucid, constructia imaginilor înceteaza. Când spiritul e pe deplin treaz, atent la ceea ce se întâmpla în imediat, când nu este distrat, înspaimântat, gata sa respinga mereu câte ceva din ceea ce aude, atunci constructia imaginilor devine imposibila, încercati sa verificati lucrul acesta într-o zi; veti vedea ca am dreptate! Prin urmare, am vazut cum putem împiedica formarea imaginilor; dar ce se va-ntâmpla cu toate aceste imagini acumulate pâna în prezent? V-ati pus vreodata aceasta întrebare? S-ar parea ca nici nu va intereseaza. Pentru ca daca e într-adevar o problema serioasa, adevarata, vitala pentru voi, ar fi trebuit sa o fi rezolvat deja pâna acum iar nu sa stati si sa asteptati sa gaseasca altcineva raspunsul în locul vostru. Ei bine, ce se întâmpla, deci, cu toate imaginile înmagazinate de noi în creier? Va dati seama ce numar imens de imagini tineti ascunse în mintea voastra? Veti putea scapa încetul cu încetul de ele, eliminându-le una câte una? Asta v-ar lua un timp infinit. Caci numai bine scapati de una si îndata veti crea alta. Acest proces de eliminare a imaginilor una dupa alta risca sa nu se mai sfârseasca Asadar sunteti în posesia adevarului - nu va puteti debarasa pe rând de imaginile din mintea noastra. Spiritul care a surprins realmente acest adevar este total constient atunci când îsi creeaza o noua imagine, în aceasta clipa de atentie, vizionara, toate imaginile dispar. Ma întreb daca sesizati acest lucru. Imaginile se formeaza atunci când spiritul nu este atent si trebuie sa recunoastem ca majoritatea dintre noi se afla în aceasta situatie. Când însa privim cu maximum de atentie o singura imagine, imediat devenim atenti la întreg mecanismul constructiei de imagini. Si vazându-l cum functioneaza îl putem opri; fie ca e vorba de trecut, de prezent sau de viitor. Ce conteaza este, deci, atentia noastra, iar nu capacitatea de imagini pe care ne-am creat-o. Va rog, încercati sa întelegeti acest lucru foarte important. Daca îl veti întelege, veti întelege, practic, tot mecanismul men­talului. Din pacate cei mai multi dintre noi n-au fost în stare sa-si rezolve problemele; nu prea stim cum s-o facem si continuam sa traim cu ele transformându-le într-un fel de obisnuinta, de armura impenetrabila. Daca avem o problema nerezolvata înca, nu mai avem energie; Problema respectiva ne absoarbe întreaga energie; si astfel pâna si lipsa de energie devine, în cele din urma, o obisnuinta. Daca deci sunteti cât de cât seriosi, daca vreti sa duceti cu adevarat o viata fara conflicte, trebuie sa descoperiti cum sa va rezolvati imediat problemele; altfel spus trebuie sa acordati atentie oricarei probleme care va framânta, iar nu sa încercati, sa va siliti s-o rezolvati. Pentru ca daca va încrâncenati sa-i gasiti o solutie, va asezati în afara problemei ramânând totusi cu problema în timp ce, daca îi acordati atentia voastra deplina, atunci veti descoperi solutia în problema, nu în afara ei. Îngaduiti-mi sa ma exprim altfel. Stim cu totii ce înseamna suferinta fizica sau psihologica, interioara deci. Suferinta fizica poate fi tratata cu diferite leacuri atât de bine încât nu ramânem nici macar cu amintirea ei. Daca suntem pe deplin constienti de aceasta suferinta si daca, în luarea noastra de cunostinta, ne amintim de trecut, atunci suferinta dispare; prin urmare vom dispune de energia necesara pentru a înfrunta si suferinta viitoare când, fara îndoiala, aceasta va veni. Toti, cred, am de suferit si psihologic - unii mai mult, altii mai putin, dar fiecare am suferit în felul sau. Când suferim, din instinct, vrem sa scapam, sa fugim de boala si atunci ne gasim câte un refugiu - într-o religie, în diferite distractii, în lectura s. a. m. d. Ei bine, daca spiritul este foarte atent si nu da înapoi în fata suferintei, veti vedea ca din aceasta stare totala se naste o energie atât de puternica - aproape o pasiune - încât suferinta înceteaza de la sine. La fel si cu imaginile - sfârsesc instantaneu atunci când nu exista nici o preferinta pentru nici una din ele; acest lucru e foarte important. Când n-avem nici o preferinta, nu mai avem nici o prejudecata. Suntem atunci în stare sa privim si, prin aceasta pura privire a lucrurilor, ajungem nu numai la întelegerea procesului de formare a imaginilor, ci chiar la brusca lui istovire si ispravire. Vedem, asadar, cât de importante sunt relatiile umane, vedem ca e posibila o relatie fara conflict, o stare de iubire, prin urmare. Caci iubirea nu este o imagine; nu este o placere si cu atât mai putin o dorinta. Iubirea nu se poate cultiva, exersa, ea nu depinde de memorie. Sunt deci în stare sa traiesc zilnic, fara sa ma preocup de mine însumi? Pentru ca aceasta preocupare de mine însumi este principala imagine. Sunt în stare sa traiesc fara ea? Atunci abia nu voi mai cunoaste singuratatea, izolarea si suferinta. Ascultator: Când privesti în adâncul tau si simti ca esti cuprins de o pasiune fara motiv - pasiunea de a întelege, putem recunoaste, cu putina franchete, ca, de fapt, acest sentiment nu este altceva decât dorinta de a avea experienta realitatii. Sinele (adica tot ceea ce noi cunoastem) poate avea acest sentiment fara nici un mobil si poate percepe diferenta esentiala care exista între cele doua sentimente? Krishnamurti: - Mai întâi de toate, ce este "sinele", "eul"? În mod sigur, "eul" este rezultatul educatiei noastre, al conflictelor si culturii noastre, al relatiilor noastre cu restul lumii; acest "eu" este rezultatul propagandei careia i-am fost supusi vreme de cinci mii de ani. Este "eul" legat de casa, barbatii, nevestele noastre s. a. m. d. Acest "eu" spune: "Vreau sa fiu fericit, vreau sa reusesc în viata". Acest "eu" afirma:sunt crestin, sunt comunist sau hindus. "Eul" creeaza toate aceste îngrozitoare diviziuni, nu-i asa? Ei bine, "eul" izolat, limitat prin structura si natura sa, separatist, poate avea vreo pasiune? Evident ca nu. Sigur, poate avea pasiunea placerii, dar asta nu intra în discutia noastra de acum. Pasiunea se naste odata cu sfârsitul "eului"; numai un spirit eliberat de prejudecati, opinii, judecati personale si conditionari poate cunoaste adevarata pasiune cu energia si intensitatea ei pentru ca e în stare sa vada realitatea. Vad ca sunteti de acord cu mine si ca spuneti "da", dar oare acest "da" nu e o afirmatie pur verbala? Sau v-ati dat seama realmente de acest adevar si sunteti, prin ur­mare, liber?


(Fragment din cartea: Krishnamurti – „Guru” si sensul cautarii, Editura MOLDOVA, Iasi, 1994 Trad. Cristian Badilita)